L-au trimis de trei ori la închisoare: Ioan Slavici, celebrul scriitor român acuzat de „spionaj” și „agitațiune”, ajuns de referință în manualele de literatură

Ioan Slavici nu mai are nevoie de nicio prezentare dacă ai fost atent, măcar din întâmplare, la orele de literatură din școală. Fie că ți-au plăcut, sau nu, scrierile lui este imposibil să nu-ți amintești de Pădureanca, Moara cu Noroc, Popa Tanda sau Mara.

Chiar și așa, poate că nu știai că, dincolo de activitatea sa scriitoricească, Ioan Slavici a activat o perioadă bună și în presa acelor vremuri, tocând mărunt reprezentanții politici, ceea ce, în mod evident, i-a adus zile grele, fiind trimis în repetate rânduri dincolo de gratii.

A fost închis de trei ori, dar tot de atâtea ori a reușit să-și recapete libertatea; iar asta în ciuda acuzațiilor repetate de „spionaj” și „agitațiune”.

Marile încercări și eșecuri ale celui care avea să devină marele scriitor român Ioan Slavici

Marele scriitor român, Ioan Slavici s-a născut în data de 18 ianuarie 1848, la Șiria, în comitatul Arad, fiind fiul unui cojocar care deținea o afacere proprie. Conform mărturisirilor, Slavici ar fi fost un copil destul de energic, considerat adesea chiar obraznic. Se spune că era foarte răsfățat de tatăl său, însă pasiunea pentru scris și citit ar fi venit de la bunicul său, care și-ar fi dorit ca acesta să devină cărturar.

Primele trei clase le-a făcut la Șiria, ca mai apoi să fie trimis să învețe la Arad, unde a deprins tainele limbii maghiare de la copiii cu care se juca, dar și limba germană de la un învățător. Ulterior, a urmat un liceul maghiar.

În anul 1865 s-a transferat la liceul german, însă cum tatăl său facuse o afacere păguboasă și sărăcise, s-a văzut în postura de a a se angaja ca preceptor pentru un proprietar de restaurant din Timișoara unde a primit inclusiv masă și casă.

În 1869 se înscria la Facultatea de Drept de la Pesta, în ciuda faptului că părinții lui își doreau ca fiul lor să se angajeze copist la un notar pentru a fi aproape de ei. Din nefericire pentru ei, Slavici a rămas patru ani în acest oraș.

Mai târziu ajungea la Viena, unde se angaja în armata imperiului și primea cazare și hrană, putând să-și ducă studiile la bun sfârșit. Sau așa spera.

Ajunge să îl cunoască pe Mihai Eminescu și înființează împreună cu el celebra Societate România Jună (1871). În mod evident, acesta avea să fie începutul unei frumoase prietenii dintre cei doi scriitori.

După terminarea facultății se întorcea la Șiria, însă fără prea multe perspective financiare.

La îndemnul lui Eminescu, Slavici începea să scrie amintiri și povestiri, debutând în Convorbiri Literare cu comedia Fata de birău, publicând mai apoi și Zâna Zorilor, Ileana cea șireată, Peștele pe brazdă, Florița din codru și Doi feți cu stea în frunte.

În paralel, se angajează în Arad, unde își regăsește prima dragoste din adolescență, o croitoreasă pe nume Luiza. Perioada este marcată de un alt șir de necazuri, fiind părăsit de Luiza, ca mai apoi să-i moară și părinții.

Cu toate astea, este ajutat de Junimea să se întoarcă în Viena, unde nu reușește să-și continue studiile așa cum intenționase, fiind răpus la pat timp de câteva luni de o infecție la brațul stâng.

În 1875 Slavici se căsătorește cu Ecaterina Magyarosy (de care divorțează în 1885), iar în paralel începe să lucreze la volumul Die Rumänen in Ungarn, Siebenbürgen und der Bukowina, apărut în 1881.

Ani mai târziu se căsătorește cu Eleonora Tănăsescu și, între timp, pune bazele unui ziar independent și cu nișă politică, în care își propune să scoată la iveală tot ceea ce fac instituțiile guvernamentale.

Ioan Slavici, trimis de trei ori la închisoare și tot de atâtea ori a fost eliberat

În 1887 Ioan Slavici punea bazele Memorandumului românilor din Transilvania și Ungaria, care urma să fie semnat la Sibiu, în 1892, și de aici încep adevăratele necazuri pentru acesta, scriitorul intrând în vizorul autorităților. Este acuzat de „agitațiune” și trimis la închisoare la Vác, lândă Budapesta, pentru un de zile, în 1888. Eleonora, soția sa, se muta lângă închisoare pentru a fi aproape de acesta, fiind însărcinată cu cel de-al doilea copil al cuplului.

După eliberarea din închisoare, între 1902 și 1904, încearcă să construiască la Bușteni o stațiune balneară, dar afacerea nu are succes, iar acest lucru îl trimite în faliment, ceea ce îl face să vândă cam tot ceea ce avea pentru a se putea întreține.

Totuși, face ce face și își revine, iar în zorii Primului Război Mondial, Slavici devine director al ziarului Ziua din București, publicație finanțată de Imperiul Austro-Ungar. În 1916, după ce România intră în război de partea Antantei, Slavici este arestat din nou și trimis la fortul Domnești, iar manuscrisele sale confiscate și pierdute pentru vecie.

Este eliberat în același an, câteva luni mai târziu, de autoritățile române pentru că faptele sale nu au putut fi încadrate în prevederile legii spionajului, așa cum fusese acuzat inițial.

În ianuarie 1919 e arestat pentru a treia oară și condamnat la cinci ani de închisoare pentru colaboraționism cu forțele inamice, dar a este eliberat în luna decembrie a aceluiași an.

În 1920 Slavici scria primul draft al cărții de memorii Închisorile mele, însă și romanul Cel din urmă armaș. În ultimii săi doi ani de viață a scris romanul „Din păcat în păcat”.

Nuvela sa, Moara cu noroc, a fost transpusă în filmul La moara cu noroc, în anul 1955, în regia lui Victor Iliu. Filmul Dincolo de pod, în regia lui Mircea Veroiu, din anul 1976, este, de asemenea, o adaptare după romanul Mara. Nuvela Pădureanca a fost ecranizată în anul 1986, în regia lui Nicolae Mărgineanu.